Romanii si strainii care nu dispun de foarte multi bani si vor sa calatoreasca in nordul Italiei au la dipozitie aeroportul Orio al Serio, situat la doar cativa km de orasul Bergamo si la circa 40 de km de Milano. Pentru foarte multi dintre calatori Bergamo reprezinta doar punctul de sosire precum si cel de plecare din Italia. Cei care au la dispozitie timp si vor sa vada si orasul Bergamo, au in fata lor o adevarata citadela. La sosirea in Italia am ajuns si noi la aeroportul Orio al Serio, dar aveam programari pentru Milano, Elvetia si Franta, motiv pentru care am respectat ceea ce stabilisem inca de acasa. Dar, inainte de a ne intoarce in tara, ne-am oprit pentru trei zile la Bergamo. Si am fost atat de incantati de alegerea noastra incat am repeta-o daca ar fi posibil. Familia care se ocupa de inchirierea de apartamente ne-a intalnit la aeroport, acolo unde ajunsesem cu un autobuz care venea de la Milano.Pana in oras am stat de vorba cu ei, cu el in engleza, iar cu ea in italiana. Doi tineri foarte draguti, care au trei fete despre care ne-au spus vrute si nevrute. Ne-au cazat intr-un apartament foarte spatios, dotat cu absolut tot ce-ti doreai. Ne-au intrebat daca dorim chitanta pentru banii pe care urma sa ii platim, si daca au auzit ca raspunsul este nu s-au aratat foarte incantati. Ne-au marturisit ca taxele si impozitele pe care le au de platit catre stat sunt foarte mari, motiv pentru care era o bucurie sa nu declare nimic, pentru a nu avea nimic de dat statului. Mi-am amintit brusc de Romania si de constantenii care isi inchiriaza apartamentele fara a declara acest lucru statului. Suntem foarte asemanatori cu italienii! Trebuie doar sa avem aceleasi puncte de interes pentru a vedea ce deosebiri si ce asemanari sunt intre noi. Dupa ce ne-am cazat si ne-am familarizat cu apartamentul am iesit la plimbare in oras. De fapt ne aflam extrem de aproape de centru, pret de cateva minute de mers pe jos. Orasul este foarte diferit de la o ora la alta. Dimineata, la primele ore, centrul orasului devine o mare piata agroalimentara. Am vazut in aceasta zona tarabe pline cu lapte, cascaval, carne si fructe. Preturile erau acceptabile. Insa la ora la care reveneam spre apartament, adica spre pranz, tarabele nu mai erau, in schimb in locul lor aparusera mesele restaurantelor din jur. Care se umpleau de lume dintr-o clipa in alta. Seara, nu stiu daca in fiecare seara, dar noi am petrecut la Bergamo un sfarsit de saptamana in care totul se derula potrivit ideilor noastre, pe langa aceste terase apareau din loc in loc cate o trupa sau cate un DJ care punea muzica. Am ascultat numai muzica buna! A fost o reala placere sa asculti muzica veche, iar apoi ultimele trupe noi. Dar nu erau nici manele, nici muzica simfonica. Era muzica buna, pe care o ascultai cu reala placere in timp ce mancai sau beai ceva. Cat despre oras, l-am redescoperit. Il stiam, sau cel putin asa credeam, dar excursia din acele zile mi-a reamintit ca oricand poti vedea lucruri noi in acelasi loc. Trebuie doar sa vrei sa te abati de la drumul strabatut de turisti si sa incerci sa vezi orasul prin ochii localnicilor. Cat se poate, fireste! Deja vazusem orasul vechi, dar am decis sa trecem din nou prin el, spre 
bucuria sufletelor noastre. Si nu doar pentru asta! (In imagine se afla Torrente Morla care trece prin mijlocul orasului. Prima oara cand am fost aici nu-l vazusem. De aceasta data, eram cazati chiar intr-o cladire situata pe malul lui.)Din orasul vechi ne-am urcat in primul funicular cu care am ajuns in Citta Alta, in orasul vechi care te uluieste prin frumusetea cladirilor. Nu doar muzee si magazine, ci tot felul de cladiri - de aici iti puteai cumpara absolut tot ce-ti doreai, incepand cu mancare, ducliuri, sucuri, bauturi, fructe, pantofi, geci, rochii, inghetata, adica tot ce puteai sa-ti imaginezi ca vei gasi. Preturile sunt asa si asa, parca au mai crescut in ultimii doi ani. Dar asa-i si la italieni. Daca au turisti tot timpul anului si acestia sunt dispusi sa scoata banii din buzunar, de ca sa nu profite statul italian?! De aceasta data am decis sa folosim si cel de-al doilea funicular din oras. Cu el am urcat pana la castelul San Vigilio, pe care il omisesm data trecuta. Dupa cateva minute am ajuns in nori. Nu glumesc, ziua era destul de inchisa, iar cerul era plin de nori. Cand am coborat din funicular primul nostru gand a fost sa nu stam prea mult in zona. Dar cand ne-am hotarat sa vizitam locurile "de sus" am fost foarte incantati de decizia noastra. Dupa un urcus de vreo 15 minute intr-o panta rezonabila am ajuns la castelul San Vigilio, care vizualizeaza intregul oras. Ai senzatia ca aceasta constructie, care dateaza din secolul al VI-lea, a fost ridicata la aceasta inaltime pentru a proteja din toate directiile orasul aflat in vale. De fapt, din cate am citit, castelul a fost folosit pe vremuri in scop militar, iar acum este loc de odihna pentru turisti, loc de pictura pentru pictori si de ora muzicala pentru muzicieni. 
Am fost surprinsa de numarul mic de vizitatori, cu toate ca locul este absolut senzational. Adevarul este ca fie mergi cu ghid, care sa te indrume prin toate locurile minunate, fie studiezi mult timp inainte de a vizita un loc. Altfel exista riscul de a nu vedea unele din cele mai frumoase locuri din zona. Eu am sansa de a avea un sot care studiaza mult locurile inainte de orice vizita! Asa ca vizitarea castelului a fost extrem de frumoasa. De sus, in orice directie ai fi privit, se vede la foarte mare distanta. Dupa ce am petrecut cateva zeci de minute sus, bucurandu-se de tot ceea ce puteam privi, am decis sa coboram pana in oras pe jos. Pana in Citta Alta, orasul vechi, a fost simplu. Pe strazi pustii, printre case care mai de care mai impunatoare am privit in toate directiile cu o bucurie indescriptibila. Gradini pline cu flori de toate felurile, copaci impunatori, curti incarcate cu plante, cu iarba tunsa la inaltimea de cativa cm. Totul era in perfecta coabitare. Oameni si locuri! 
Cam asa se vede orasul privit de sus. Turnuri, biserici, case.... Pacat ca ziua nu era tocmai senina, asa ca nu ne-am putut bucura pe deplin de privelistile indepartate. Dar a fost suficient sa fim acolo, sa putem percepe frumusetea locului. In Citta Alta ne-am fatait pe strazi, am mancat o inghetata fantastic de buna si am dat nas in nas cu sute de vizitatori. Orasul fremata, era aglomerat si cu greu am gasit o bancuta pe care sa ne asezam pentru a ne odihni un pic. Coborarea am continuat-o pe jos, dar nu pe calea cea mai simpla, ci pe ocolite. Am simtit ca ne-am dat kilometrajul peste cap, dar a meritat din plin. Dupa o pauza la apartament, am iesit din nou pentru a vizita orasul in alte zone decat cele pe care le stiam. Am intrat in cateva biserici vechi, foarte frumoase. Erau localnici inauntru, dar nimeni nu avea treaba cu turistii. Erau obisnuiti sa-si vada de treaba chiar in prezenta unor priviri straine si foarte curioase. 
Aceasta este biserica Santa Maria Maggiore, una dintre cele mai vechi si mai frumoase catedrale. In fata este un parc - de fapt in intregul oras sunt parcuri, mai mici sau mai mari, care au tasnitori pentru apa - cu banci. Foarte rar gaseai cate o banca libera pe care sa te odihnesti. Dar nu era nici o problema, locuri de relaxare erau din plin. Lumea se aseza peste tot pe unde se putea: pe pietrele din jurul statuilor, pe marginile fantanilor arteziene etc. Iar pizza pe care am mancat-o in Bergamo mi s-a parut cea mai buna din viata mea. Bine, am reusit sa mananc doar un sfert din ea, pentru ca era foarte mare, dar avea un gust deosebit si era plina cu ... de toate. Nu stiu cand vor invata romanii care au pizzarii sa faca pizza ca in Italia, dar cred ca mai este foarte multa vreme pana atunci. Nu a fost ieftina, ce-i drept, insa a meritat toti banii. Din pacate, am intalnit si pe aici cersetori, din pacate s-au intensificat controalele, din pacate au inceput sa existe taxe la intrarea in diferite obiective turistice care odinioara se vizitau gratuit. Dar, Italia pe care am vazut-o ramane fantastica, in ciuda tuturor deciziilor umane care se iau. In ziua urmatoare am parasit Italia cu destinatia Constanta. Avionul cu care am zburat a fost aproape plin. Cu mandrie tin sa mentionez ca aeronava cu care am zburat a avut drept comandant o femeie. O cheama Laura Gardu si are doar 33 de ani! Am fost si din aceasta cauza mandra! Si mi-am amintit ca Romania este foarte frumoasa - trebuie doar sa descoperim si/sau redescoperim locurile minunate din tara. Cu asta promit ca voi reveni: cu frumusetile Romaniei!
bucuria sufletelor noastre. Si nu doar pentru asta! (In imagine se afla Torrente Morla care trece prin mijlocul orasului. Prima oara cand am fost aici nu-l vazusem. De aceasta data, eram cazati chiar intr-o cladire situata pe malul lui.)Din orasul vechi ne-am urcat in primul funicular cu care am ajuns in Citta Alta, in orasul vechi care te uluieste prin frumusetea cladirilor. Nu doar muzee si magazine, ci tot felul de cladiri - de aici iti puteai cumpara absolut tot ce-ti doreai, incepand cu mancare, ducliuri, sucuri, bauturi, fructe, pantofi, geci, rochii, inghetata, adica tot ce puteai sa-ti imaginezi ca vei gasi. Preturile sunt asa si asa, parca au mai crescut in ultimii doi ani. Dar asa-i si la italieni. Daca au turisti tot timpul anului si acestia sunt dispusi sa scoata banii din buzunar, de ca sa nu profite statul italian?! De aceasta data am decis sa folosim si cel de-al doilea funicular din oras. Cu el am urcat pana la castelul San Vigilio, pe care il omisesm data trecuta. Dupa cateva minute am ajuns in nori. Nu glumesc, ziua era destul de inchisa, iar cerul era plin de nori. Cand am coborat din funicular primul nostru gand a fost sa nu stam prea mult in zona. Dar cand ne-am hotarat sa vizitam locurile "de sus" am fost foarte incantati de decizia noastra. Dupa un urcus de vreo 15 minute intr-o panta rezonabila am ajuns la castelul San Vigilio, care vizualizeaza intregul oras. Ai senzatia ca aceasta constructie, care dateaza din secolul al VI-lea, a fost ridicata la aceasta inaltime pentru a proteja din toate directiile orasul aflat in vale. De fapt, din cate am citit, castelul a fost folosit pe vremuri in scop militar, iar acum este loc de odihna pentru turisti, loc de pictura pentru pictori si de ora muzicala pentru muzicieni. Am fost surprinsa de numarul mic de vizitatori, cu toate ca locul este absolut senzational. Adevarul este ca fie mergi cu ghid, care sa te indrume prin toate locurile minunate, fie studiezi mult timp inainte de a vizita un loc. Altfel exista riscul de a nu vedea unele din cele mai frumoase locuri din zona. Eu am sansa de a avea un sot care studiaza mult locurile inainte de orice vizita! Asa ca vizitarea castelului a fost extrem de frumoasa. De sus, in orice directie ai fi privit, se vede la foarte mare distanta. Dupa ce am petrecut cateva zeci de minute sus, bucurandu-se de tot ceea ce puteam privi, am decis sa coboram pana in oras pe jos. Pana in Citta Alta, orasul vechi, a fost simplu. Pe strazi pustii, printre case care mai de care mai impunatoare am privit in toate directiile cu o bucurie indescriptibila. Gradini pline cu flori de toate felurile, copaci impunatori, curti incarcate cu plante, cu iarba tunsa la inaltimea de cativa cm. Totul era in perfecta coabitare. Oameni si locuri! Cam asa se vede orasul privit de sus. Turnuri, biserici, case.... Pacat ca ziua nu era tocmai senina, asa ca nu ne-am putut bucura pe deplin de privelistile indepartate. Dar a fost suficient sa fim acolo, sa putem percepe frumusetea locului. In Citta Alta ne-am fatait pe strazi, am mancat o inghetata fantastic de buna si am dat nas in nas cu sute de vizitatori. Orasul fremata, era aglomerat si cu greu am gasit o bancuta pe care sa ne asezam pentru a ne odihni un pic. Coborarea am continuat-o pe jos, dar nu pe calea cea mai simpla, ci pe ocolite. Am simtit ca ne-am dat kilometrajul peste cap, dar a meritat din plin. Dupa o pauza la apartament, am iesit din nou pentru a vizita orasul in alte zone decat cele pe care le stiam. Am intrat in cateva biserici vechi, foarte frumoase. Erau localnici inauntru, dar nimeni nu avea treaba cu turistii. Erau obisnuiti sa-si vada de treaba chiar in prezenta unor priviri straine si foarte curioase. Aceasta este biserica Santa Maria Maggiore, una dintre cele mai vechi si mai frumoase catedrale. In fata este un parc - de fapt in intregul oras sunt parcuri, mai mici sau mai mari, care au tasnitori pentru apa - cu banci. Foarte rar gaseai cate o banca libera pe care sa te odihnesti. Dar nu era nici o problema, locuri de relaxare erau din plin. Lumea se aseza peste tot pe unde se putea: pe pietrele din jurul statuilor, pe marginile fantanilor arteziene etc. Iar pizza pe care am mancat-o in Bergamo mi s-a parut cea mai buna din viata mea. Bine, am reusit sa mananc doar un sfert din ea, pentru ca era foarte mare, dar avea un gust deosebit si era plina cu ... de toate. Nu stiu cand vor invata romanii care au pizzarii sa faca pizza ca in Italia, dar cred ca mai este foarte multa vreme pana atunci. Nu a fost ieftina, ce-i drept, insa a meritat toti banii. Din pacate, am intalnit si pe aici cersetori, din pacate s-au intensificat controalele, din pacate au inceput sa existe taxe la intrarea in diferite obiective turistice care odinioara se vizitau gratuit. Dar, Italia pe care am vazut-o ramane fantastica, in ciuda tuturor deciziilor umane care se iau. In ziua urmatoare am parasit Italia cu destinatia Constanta. Avionul cu care am zburat a fost aproape plin. Cu mandrie tin sa mentionez ca aeronava cu care am zburat a avut drept comandant o femeie. O cheama Laura Gardu si are doar 33 de ani! Am fost si din aceasta cauza mandra! Si mi-am amintit ca Romania este foarte frumoasa - trebuie doar sa descoperim si/sau redescoperim locurile minunate din tara. Cu asta promit ca voi reveni: cu frumusetile Romaniei! 
