La urgenta poti muri cu maxima lejeritate

Nu credeam ca voi putea scrie deja dupa o internare de 11 zile si cu un diagnostic rau, foarte rau. Dar, asa a fost sa fie. In sambata Floriilor am iesit la cumparaturi deoarece intentionam sa pregatesc peste pentru a doua zi. Cand am revenit acasa, doua vecine lucrau deja in fata blocului. Fusesera sa ia spatiu verde pentru plantat in fata. E adevarat ca in ultima perioada pamantul era neudat, extrem de dur, care presupunea multa, foarte multa munca. Insa nu am realizat la acel moment. Nici prin cap nu mi-a trecut ce avea sa urmeze. In fine, mi-au spus sa cobor si eu in gradina si sa facem impreuna treaba. Am acceptat fara nici un fel de probleme. Le-am rugat doar sa astepte putin, sa urc in casa, sa las cumparaturile, sa ma schimb si apoi sa cobor la treaba. Lucru care a durat cel mult 10 minute. Apoi am fost gata de treaba. La inceput mi s-a parut ca vantul batea cam tare, dar dupa o scurta perioada de timp m-am incalzit si nu a mai contat prea mult vremea de afara. Era chiar bine sa am parte de munca fizica. Este utila, din cand in cand. Am lucrat vreo trei ore fara sa ma simt obosita. Mi-a placut chiar sa dau cu sapa, sa plantez spatiu verde. Stiam ca e placut, simteam ca-mi lipsise! Dupa atat de multa treaba, am urcat in apartament dornica de mai mult. Am facut ciorba de peste si felul doi. A trecut ziua intr-un mod frumos. Seara m-am culcat bine mercic, insa a venit a doua zi de dimineata. Of, ce dimineata mi-a fost dat sa traiesc; cu un ochi vedeam normal, cum trebuie, iar cu celalalt vedeam la 90 de grade. Era un defazaj total in privirea mea. Am solicitat ambulanta, care a venit destul de repede. Mi-au pus perfuzii, mi-au facut niste mici investigatii ce se pot realiza la domiciliu si apoi mi-au sugerat sa astept pana in cea de-a doua zi, pentru a vedea cum decurg lucrurile. Am acceptat, desi nu pot spune ca eram prea optimista. A trecut o zi, a venit alta zi. Starea mea era acceasi. Am chemat iarasi ambulanta pentru a ma transporta la spital. Era undeva in jurul orei 10.00. Ore in sir am stat la urgente, initial fara a-mi face aproape nimic. Apoi au inceput sa ma transporte de colo pana colo, la radiografie, la tomograf, la.... nici nu mai conteaza cate investigatii am facut. Cert este de de-abia pe la ora 19.00 am ajuns sa fiu internata. Poate ca starea mea nu a parut atat de proasta pe cat era, dar mi s-a parut inuman sa stai atat de multe ore la Urgente. In plus, era si foarte multa lume care spera sa obtina un diagnostic si sa se faca bine. Este adevarat ca , in urma cu mai multi ani, am trecut prin aceeasi Urgenta, dar la Targu Mures. Pe atunci nu eram eu cea internata, ci era tatal meu. Nu pot spune ca au trecut atat de multe ore, desi nici putine nu mi s-au parut. Dar atunci eram apta sa astept, o faceam pentru tata si medicii de acolo chiar isi dadeau silinta sa fie in regula. va spun sincer ca am o relatie foarte buna la urgente in Constanta. Dar mi s-a parut elementar sa ma supun rigorilor, nu sa fac abuz de relatiile mele. Cred ca pe viitor, daca va mai fi cazul, voi apela la ea. Asta-i lumea in care traim, nu alta. Din pacate! Daca voi putea scrie si maine, daca o sa ma simt in stare sa stau in fata calculatorului, va voi povesti cum este in spital, la sectia Neurochirurgie. Nici frumos, nici urat. Este o sectie veche, cu gandaci, nemodernizata. Revin!