Daca va amintiti, aseara la posturile de televiziune a fost o stire potrivit careia zeci de elevi din doua judete ale tarii (parca era un judet din Moldova si unul din Oltenia, dar chiar nu mai retin exact despre care anume era vorba) au ajuns la spitalele din localitatile lor dupa ce au facut cate o injectie, un vaccin de fapt, care le-a conferit o stare de rau. Parintii elevilor puneau starea lor pe vaccinul facut, iar medicii afirmau ca este vorba despre o stare de rau care s-a transmis de la copil la copil, fara vreo legatura cu vaccinul propriu zis, vaccin incapabil de a da o astfel de stare de rau. Dar astazi s-au clarificat lucrurile. Printr-un intermediul unui comunicat emis de Ministerul Sanatatii aflam urmatoarele: "La solicitarea Ministerului Sănătății, Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică București a efectuat o analiză cu privire la posibilele reacții adverse înregistrate în urma utilizării vaccinului diftero-tetanic care se administrează, gratuit, elevilor de clasa a VIII-a în cadrul Calendarului obligatoriu de vaccinare. În urma analizei s-a constatat că au fost înregistrate un număr de 53 posibile reacții adverse post- vaccinare (RAPI) în 5 județe. Din aceste 53 cazuri, un număr de 41 cazuri au fost vaccinate cu 2 loturi de vaccin achiziționate în anii 2013 și 2014. Toate posibilele cazuri de RAPI se află în investigare. Pentru a se exclude problemele de calitate ale produsului vaccinal, Ministerul Sănătății a decis oprirea celor 2 loturi identificate de la utilizare până la obținerea rezultatelor analizei de calitate care va fi efectuată de către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale. De asemenea, autoritățile sanitare au anunțat reprezentanții producătorului produsului vaccinal despre situația apărută." Adica un vaccin poate da 53 de reactii adverse??? Bun asa! Atunci ar trebui sa le facem cu totii, indiferent de varsta, ca oricum va aparea in scurt timp o reactie adversa!!
joi, 22 ianuarie 2015
miercuri, 21 ianuarie 2015
Inca 15 puncte fixe pentru controlul rovignetei
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă participanţii la trafic că, începând cu data de 20.01.2015, au fost puse în funcţiune pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi din România, 15 noi puncte fixe de control valabilitate rovinietă, prin intermediul cărora vor fi înregistrate vehiculele care circulă fără achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare (rovinieta), conform prevederilor OG nr. 15/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Menţionăm că până la această dată, controlul valabilităţii rovinietei se realiza prin intermediul a 51 puncte fixe de control, 14 puncte mobile de control şi prin intermediul personalului IGPR, ISCTR şi CNADNR SA (în punctele de trecere a frontierelor), cu drept de verificare a deţinerii rovinietei valabile. Precizăm că punctele de control puse în funcţiune astăzi, sunt amplasate în zone în care acestea nu pot fi evitate de către conducătorii auto. Aceste puncte de control fac parte din sistemul informatic deţinut de CNADNR SA, sistem care permite emiterea rovinietelor atât prin punctele de lucru ale Distribuitorilor autorizaţi de CNADNR SA, cât şi prin intermediul SMS (pentru utilizatorii români şi doar pentru perioada minimă de valabilitate pentru fiecare categorie de vehicul în parte), dar şi pentru descurajarea utilizatorilor reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi de a circula fără a deţine rovinietă valabilă. De asemenea precizăm că în anul 2015 vor mai fi puse în funcţiune încă 8 puncte de control a valabilităţii rovinietei. Astfel, prin intermediul tuturor acestor mijloace de control, CNADNR SA va acoperi în mare parte reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi, în acest mod devenind aproape imposibilă circulaţia vehiculelor fără rovinietă valabilă. În contextul celor menţionate mai sus, adresăm utilizatorilor rugămintea de a verifica, înainte de a utiliza reţeaua de drumuri naţionale şi autostrazi, valabilitatea rovinietei.
Pentru a veni în sprijinul utilizatorilor, CNADNR SA a pus la dispoziţia acestora, la adresa de internet www.cnadnr.ro, Secţiunea Verificare Rovinietă, un instrument prin care se pot verifica şi descarca în format pdf informaţii privind valabilitatea rovinietei, prin introducerea datelor vehiculului (număr de înmatriculare, număr de identificare) şi codul de siguranţă. Precizăm că acest instrument se poate utiliza pentru rovinietele aflate în perioada de valabilitate şi nu pentru rovinietele a căror valabilitate a expirat sau pentru rovinietele care urmează să intre în vigoare la o dată ulterioară efectuării verificării pe site.
Pentru a veni în sprijinul utilizatorilor, CNADNR SA a pus la dispoziţia acestora, la adresa de internet www.cnadnr.ro, Secţiunea Verificare Rovinietă, un instrument prin care se pot verifica şi descarca în format pdf informaţii privind valabilitatea rovinietei, prin introducerea datelor vehiculului (număr de înmatriculare, număr de identificare) şi codul de siguranţă. Precizăm că acest instrument se poate utiliza pentru rovinietele aflate în perioada de valabilitate şi nu pentru rovinietele a căror valabilitate a expirat sau pentru rovinietele care urmează să intre în vigoare la o dată ulterioară efectuării verificării pe site.
marți, 13 ianuarie 2015
Portul Constanta, poarta pentru traficul de droguri din Emiratele Arabe
Procurorii Direcţiei de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial
Timişoara împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului
General al Poliţiei de Frontieră Române au efectuat în data de 12 ianuarie un
număr de 8 de percheziţii domiciliare pe raza judeţului Arad, în cadrul unei
acţiuni vizând destructurarea unei grupări infracţionale organizate formată din
8 de persoane, specializată în infracţiuni de contrabandă cu ţigări. În cauză
există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2014 membrii grupării au
constituit un grup infracţional organizat având ca scop desfăşurarea de
activităţi pe linia contrabandei cu ţigări provenite din state din Orientul
Mijlociu, care erau introduse ilegal în România prin Portul Constanţa, fiind
disimulate prin metoda „capac”, în diferite containere, printre alte mărfuri
importate legal. Sumele de bani necesare achiziţionării cantităţilor de ţigări,
efectuării formalităţilor vamale şi transportului acestora până la destinaţie
erau achitate de iniţiatorii grupului infracţional. Astfel, există suspiciunea
că în data de 26.08.2014 unul dintre liderii grupării s-a deplasat în Emiratul
Dubai, unde a purtat negocieri cu sursa de aprovizionare din zonă, convenind livrarea
unei cantităţi de circa 400 baxuri de ţigarete marca “M”, la preţul de 90
Euro/bax. Marfa achiziţionată a fost transportată pe cale maritimă în Portul
Constanţa, sub aparenţa unor importuri legale de mărfuri, în speţă “oale de
inox”. Cantitatea de ţigări trebuia iniţial să fie expediată pe numele unei
societăţi comerciale din Dubai / Emiratele Arabe Unite, societate folosită ca
paravan de filiera internaţională şi în alte operaţiuni similare. Societatea
respectivă a intrat însă în atenţia autorităţilor de implementare a legii din
Europa ca fiind implicată în traficul ilegal cu ţigări, după ce, în cursul
lunii septembrie 2014, în portul Felixtowe, autorităţile britanice au
identificat un container care avea ca expeditor aceeaşi societate comercială şi
destinatar firma britanică R.D Ltd, iar în urma controlului au descoperit că
acesta era încărcat cu ţigări de contrabandă (9.000.000 ţigarete). Pe cale de
consecinţă membrii grupării s-au reorientat şi au decis ca baxurile de ţigări
să fie expediate prin intermediul altei societăţi paravan, mărfurile fiind
introduse în ţară în acest mod. Prejudiciul produs bugetului de stat prin
activitatea infracţională este de 2.132.699 lei (circa 475.000 euro). La sediul
D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Timişoara vor fi aduse 10 persoane în
vederea audierii. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul
Român de Informaţii. Procurorii fac precizarea că pe întreg parcursul
procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și
garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de
prezumția de nevinovăție.
vineri, 9 ianuarie 2015
Romania Mariei: Un drum de cosmar pe Valea Prahovei
Romania Mariei: Un drum de cosmar pe Valea Prahovei: Trecuse Revelionul si am luat decizia de a pleca spre Targu Mures pentru a-mi vedea familia. Ne-am gandit ca drumul nu are cum sa fie foarte...
Un drum de cosmar pe Valea Prahovei
Trecuse Revelionul si am luat decizia de a pleca spre Targu Mures pentru a-mi vedea familia. Ne-am gandit ca drumul nu are cum sa fie foarte dificil de parcurs deoarece hopul cel mai mare al aglomeratiei de Anul Nou se terminase. Am plecat din Constanta dimineata la ora 9, cu convingerea ca vom ajunge relativ lejer la destinatie gratie autostrazii A2 si a celei A3 - adica aproape o jumatate din drum urma sa o facem pe autostrada; boierie, nu alta! Si am parcurs foarte rapid distanta de acasa pana la Ploiesti, exact cum anticipasem. Deja ne si faceam planuri ca vom ajunge foarte repede si ce vom face seara impreuna cu mama si cu sora mea. Asta pana am ajuns la cativa km de Nistoresti, localitate in care oricum urma sa calatorim cu viteza legala (am platit cu niste ani in urma o amenda din cauza vitezei excesive, iar de atunci suntem foarte atenti in acea zona). Si de acolo a inceput calvarul. La inceput am banuit ca este un ambuteiaj sau ca a avut loc un accident sau altceva de acest fel si ca in scurt timp lucrurile se vor schimba. Mai faceam cate doi metri in cinci minute, mai mergeam pe doua benzi pe acelasi sens desi era una singura destinata directiei noastre. La inceput ne-am distrat, convinsi ca totul se va termina ceva mai incolo. Am si auzit o tanti care locuia in zona si se minuna de coada de masini ca acest lucru va dura, ca si in zilele trecute, pana spre statiunile de pe Valea Prahovei. Incet-incet, cand am observat ca a trecut aproape un ceas si noi nu depasisem 10 km de aglomeratie ne-am dat seama ca incetineala noastra este cauzata de foarte multele masini aflate in trafic pe sensul nostru de mers. Ne-am pastrat calmul cat de bine ne-am priceput. Insa au trecut nu mai putin de sase (SASE!!) ore pana cand am reusit la ajungem la Brasov. De acolo a fost un adevarat vis! In numai doua ore am ajuns la Targu Mures. Nu vreau sa-mi amintesc trairile din orele petrecute in calvarul soselei extrem de aglomerate care a fost de mai putin de 100 de km.,100 de km de calvar, drum petrecut alaturi de mii de romani, De unde suntem atat de multi? Din pacate, sunt nevoita sa inteleg - la fel ca toti oamenii care au circulat in aceste zile pe Valea Prahovei - ca avem neaparata nevoie de autostrada si pe acest segment extrem de important de sosea. Iar pana cand guvernantii nostri nu vor gasi o solutie salvatoare, lucrurile vor fi mereu la fel. Pardon, din ce in ce mai rele. Pentru ca acest drum il facem de zeci de ani de zile, iar anul acesta a fost cel mai greu. Insa daca nu se va schimba nimic pe viitor, va fi din ce in ce mai greu de realizat. Anul nou fericit!!!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)