miercuri, 17 decembrie 2014

25 de ani de la revolutie

In anul 1990 (Doamne, multi dintre voi, cititorii blogului meu, nu erati nascuti inca), Silviu Brucan (fost nomenclaturist si analist politic comunist) isi dadea cu parerea si afirma ca ne vor trebui 20 de ani pentru a face tranzitia dintre comunism si capitalism. Spunea el: "pentru a deprinde democratia, romanii vor avea nevoie de 20 de ani". Doamne, cat de mult l-am injurat la acel moment pentru afirmatia sa. Cu timpul am ajuns sa-i dau dreptate si sa spun ca a avut foarte multe sperante sa aiba o astfel de premonitie. Daca ma gandesc mai bine, el chiar credea in acest popor, el chiar isi imagina ca vom reusi sa depasim destul de usor lunga perioada de comunism pe care am traversat-o de-a lungul istoriei. Insa asta am inceput sa vad tarziu, mult dupa momentul in care a facut aceasta precizare. Daca faceti un calcul veti constata ca omul a gresit nepermis de mult. Au trecut deja 25 de ani de la revolutia din decembrie 1989 si mi se pare indepartat momentul in care vom putea afirma ca am depasit perioada comunista. Ca sa dau un singur exemplu: ma uit in Parlamentul Romaniei unde, in afara batailor pe care le-am vazut prin institutii similare ale altor tari, vad cu tristete profunda dar si cu acceptarea unei realitati la care am contribuit si eu, ca sunt si comunisti cu state de plata vechi. Nu voi da nume, pentru ca mi-ar trebui prea multe dovezi care sa-mi sustina afirmatia. Dar uitati-va si voi la gusile si burtile unora dintre alesii nostri si veti vedea ca am dreptate. In ceea ce-i priveste pe alesii mai tineri, putini dintre ei au cheag exprimational, putini dintre ei stiu sa lege frazele sau, daca o fac, pur si simplu turuie fara a avea consistenta. Dar nu este vina lor, nicidecum, ci este vina noastra ca le-am permis, ba chiar i-am votat, pentru a ajunge acolo. V-ati intrebat de ce? Pentru ca raspunsul este foarte simplu: ceilalti, adica noi, marea masa, am refuzat sa ne implicam in viata publica. Am refuzat pentru ca nu ni s-a parut demn de statutul nostru, am refuzat pentru ca am sperat ca altii, cei pe care ii votam noi, ne vor reprezenta cu maxim interes, fara nici un fel de ascunzisuri, fara alte interese absconse. Simtiti ca asa stau lucrurile? Eu nu! Asa ca ajung la concluzia ca am gresit enorm neimplicandu-ne in viata politica a societatii. Este si asta un motiv al precaritatii tarii nostre. Nu vreau sa scriu acum despre mersul economiei, cu toate ca acesta este principalul motiv al traiului nostru cotidian. Dar am atat de multe cunostinte, in diferite zone ale tarii, care traiesc de pe o zi pe alta, care nu au de mancare, ca sa nu mai spun ca nu au bani, dar care voteaza dupa cum le spune un x sau un y. Si stiti de ce? Pentru ca o persoana s-a gandit sa le spuna cu cine sa voteze, iar ei asa fac. Nu am sa-l uit pe nenea dintr-n sat obscur al Constantei, care imi spunea in 1992 ca el voteaza ce i-a spus candidatul din acea comuna. Candidatul bogat si gras, care fura si face numai ce vrea el! Pentru ca altcineva nu i s-a adresat. Altcineva nu a batut drumul pana in satul lui pentru a-i spune ce si cum, de ce o duce prost si pe cine ar trebui sa voteze. Si ce ar trebui sa faca pentru a duce o viata ceva mai buna. Stiti ca Ilie Serbanescu a afirmat ca s-au furat 1.500 de miliarde de euro? In opinia mea s-a furat mai mult, dar intrebarea ar trebui sa fie alta: cine sunt hotii si unde sunt banii. Mii de pensionari traiesc de pe o zi pe alta pentru ca pensiile sunt mizerabile si nu le ajung nici pentru a-si plati iarna intretinerea. Sute de mii de copii au alocatii penibile, iar cei care traiesc in caminele de stat nu-si pot macar imagina cum o duc altii de varsta lor. Verisoarele mele si foarte multe cunostinte au ales sa plece in Italia sau Spania si Marea Britanie pentru ca aveau 50 de ani si au ramas fara serviciu, iar in Romania nu le-a angajat nimeni. Acum locuiesc in strainatate, vin acasa o data pe an si si-au adunat bani pentru batranete. Nu este normal ce se intampla. Nu asa trebuie sa fie o viata de om. Cei ce fura uita un lucru elementar (si le-as recomanda sa mearga mai des la inmormantari pentru a-si aminti acest lucru): nu luam nimic cu noi atunci cand murim. Conteaza ca familia isi permite sa construiasca cine stie ce edificiu pentru a-si aminti de cei care pleaca "dincolo"? Pe naiba! Conteaza doar ce fel de viata alegem sa avem. Pentru ca acum ne permitem: au trecut 25 de ani de cand ne straduim sa schimbam ceva in bine. Poate vom reusi pe viitor. Sper!

Un comentariu:

  1. Nu aveam cum sa ne implicam cu totii in viata politica pentru ca ne lipseste competenta de a face asa ceva. Eu consider ca este mare pacat ca intelectualii de valoare ai tarii au stat retrasi neimplicandu-se in nici un fel lasandu-i pe toti neavenitii sa faca politica si sa ne jefuiasca.

    RăspundețiȘtergere